14 Iunie 2015 - PRIMA TURĂ CICLISTĂ BĂNĂȚEANĂ organizată în cadrul Zilelor Energiei Timișoara 2015
.jpg)
COMUNICAT DE PRESĂ
ZILELE ENERGIEI TIMIŞOARA 2015
Municipiul Timişoara, semnatară a Convenţiei Primarilor, organizează a cincea ediţie a “ZILELOR ENERGIEI TIMIŞOARA”, în colaborare cu Comisia Europeană şi cu alte părţi interesate, în cadrul Săptămânii Europene a Energiei Durabile. Zilele Energiei Timişoara 2015 sunt dedicate mobilităţii şi promovării transportului ciclist, municipalitatea acţionând ca un model pentru cetăţeni.
Duminică, 14 Iunie 2015, grație colaborării dintre Primăria Municipiului Timișoara și Fundația Bega în cadrul campaniei VERDE PENTRU BICICLETE se va organiza PRIMA TURĂ CICLISTĂ BĂNĂȚEANĂ cu pornire la orele 9.00, din Parcarea TIMCO de pe strada Circumvalațiunii, pe un traseu urban până la Pădurea Verde și plimbare off road prin pădure.
Obiectivul principal al acestui eveniment este acela de promovare a circulaţiei velo în mediul urban, un mod de transport ecologic, de încurajare a timișorenilor să adopte un stil de viață activ și sănătos, dar şi de sensibilizare a şoferilor din trafic cu privire la necesitatea abordării unui comportament responsabil, de respect faţă de ceilalţi participanţi la trafic – pietoni şi biciclişti deopotrivă, în vederea prevenirii situaţiilor de conflict sau a incidentelor în trafic.
Invităm pe această cale timișorenii să evadeze din cotidianul zilnic și participe la evenimentul ciclist, cu echipament de protecție corespunzător (cască de protecție, vestă reflectorizantă) și bicicleta pregătită din punct de vedere tehnic. Întâlnirea va avea loc cu începere la orele 8.30 iar plecarea pe traseu la orele 9.00.
Zilele Energiei Timişoara 2015 va fi marcată şi prin promovarea circulației cicliste în rândul copiilor și adulților deopotrivă. Vineri, 19 Iunie 2015, în Parcul Copiilor ION CREANGĂ din Timișoara, începând cu orele 17.30 va avea loc evenimentul „MICI ȘI MARI PE BICICLETE”, fiind propuse plimbări pe malurile Canalului Bega. Sunt invitați toți copii și părinții iubitori de plimbări cu bicicleta, echipați corespunzător.
Lansată în anul 2005, campania Săptămâna Europeană a Energiei Durabile susţinere legătura directă a cetăţenilor cu părţile interesate de la nivel naţional, regional şi local, în scopul atingerii obiectivelor referitoare la energie stabilite la nivel european, fiind unul din evenimentele care generează noi idei şi acţiuni. În acest an, săptămâna include o conferinţe la nivel înalt la Bruxelles, iar la nivelul Uniunii Europene se vor organiza peste 700 de zile ale energiei şi se vor decerna premii prestigioase pentru rezultate deosebite atinse în domeniul dezvoltării durabile.
Invităm pe această cale toţi timişorenii interesaţi să participe la evenimentele dedicate „ZILELOR ENERGIEI TIMIŞOARA 2015” în perioada 14-19 Iunie 2015 și lansăm provocarea fiecărui timișorean de a înlocui transportul cu autoturismul personal cu mijloacele de transport în comun sau bicicleta și de ce nu, parcurgerea pietonală a distanțelor scurte.
Reducerea emisiilor de carbon și a poluării aerului prin traficul rutier, adoptarea unui mod de transport urban sustenabil și schimbarea stilului de viață într-unul activ sunt, considerăm noi, suficiente argumente pentru timișoreni pentru a adera la propunerea municipalității.
Mai multe informaţii se pot obţine vizitând pagina oficială a EUSEW www.eusew.eusau despre evenimentele municipalităţii timişorene pe www.primariatm.ro, www.dmmt.ro.
Pentru evenimentul „PRIMA TURĂ CICLISTĂ BĂNĂȚEANĂ 2015”, puteți accesa informații la Verde pentru Biciclete: pewww.pedaleaza.roșiwww.facebook.com/verdepentrubiciclete.
VICEPRIMAR,
Dan DIACONU
.bmp)
Comunicatul de presa in format pdf