Direcţia de Mediu a municipiului Timişoara

Concursul Naţional de Idei „ENVIRONMENTAL PROTECTION – SMART AND SUSTAINABLE GENERATION” (ediţia a III-a)
04.03.2019

Facultatea de Chimie Industrială şi Ingineria Mediului din cadrul Universităţii Politehnica Timişoara împreună cu Primăria Municipiului Timişoara prin Direcţia de Mediu, au plăcerea de a vă invita la Concursul Naţional de Idei „ENVIRONMENTAL PROTECTION – SMART AND SUSTAINABLE GENERATION” (ediţia a III-a), care va avea loc în data de 06 Aprilie 2019, la sediul facultăţii, Bv. Vasile Pârvan, nr. 6, Timişoara.

Este un eveniment important, care oferă ocazia excepţională elevilor de liceu şi profesorilor coordonatori, de a prezenta lucrări cu tema:„Idei şi soluţii inteligente şi sustenabile privind soluţionarea unor probleme în domeniul protecţiei mediului”. Concursul este integrat în cadrul manifestarii : "Politehnica Timisoara - un pas spre viitorul tău !" (editia a VI-a).
           
Principalele subiecte propuse sunt:
1. Tehnologii nepoluante;
2. Managementul, procesarea şi valorificarea deşeurilor;
3. Tratarea si epurarea apei;
4. Purificarea gazelor şi eliminarea mirosurilor;
5. Monitorizarea parametrilor de mediu, sisteme/senzori de mǎsurare a poluanţilor;
6. Producerea, stocarea şi utilizarea hidrogenului;
7. Surse electrochimice moderne (pile de combustie, acumulatori, baterii);
8. Coroziune/protectie anticorozivă;
9. Utilizarea energiei solare;
10. “Chimia verde”;
11. Reducerea consumurilor de apǎ, energie şi materii prime;
12. Conservarea biodiversitǎţii;
13. Bioenergie: biogaz, biodiesel, bioetanol, biomasǎ;
14. Biotehnologii.

Elevii care vor obţine la Concursul Naţional de Idei „ENVIRONMENTAL PROTECTION – SMART AND SUSTAINABLE GENERATION” locurile I, II sau III vor fi admişi în Universitatea Politehnica Timişoara, la Facultatea de Chimie Industrialǎ şi Ingineria Mediului, domeniul Ingineria Mediului fără concurs de admitere
.

Tuturor participanţilor la concurs li se vor înmâna diplome de participare. Rezumatul lucrărilor (aproximativ 1 pagină) prezentate în cadrul Concursului Naţional de Idei „ENVIRONMENTAL PROTECTION – SMART AND SUSTAINABLE GENERATION” va fi publicat în format în electronic (pe CD). Lucrările premianţilor vor fi mediatizate prin postare pe site-ul Primăriei Municipiului Timişoara prin Direcţia de Mediu.

Regulamentul concursului este accesibil pe site-ul:
http://www.chim.upt.ro/ro/evenimente/environmental-protection-smart-and-sustainable-generation
 

Direcţia de Mediu a municipiului Timişoara
PRIMĂRIA MUNICIPIULUI TIMIŞOARA
B-dul C. D. Loga nr. 1, 300030 Timişoara
Tel/fax: +40 256 204886