Ziua Animalelor
În toată lumea se celebrează Ziua Internaţională a Animalelor la începutul lunii octombrie, mai exact în data de 04.10.2009. Primăria Municipiului Timişoara a organizat la Grădina Zoologică o serie de manifestări prin care să fie celebrată această zi şi totodată să fie sensibilizaţi cetăţenii municipiului privind importanţa protejării animalelor, conservării ecosistemelor care adăpostesc fauna aflată în pericol.
Cu această ocazie s-a format o echipă de ghizi ocazionali, elevi de la Palatul Copiilor, care au prezentat, în faţa fiecărui habitat, speciile găzduite de grădină. Astfel au fost prezentate următoarele specii de animale: urs, ponei, raton, guanaco, cervide, reni, canguri pitici, pasărea emu, maimuţe, etc.
Tinerii ghizi ocazionali au prezentat succint principalele caracteristici ale acestor animale, habitatele unde trăiesc în mod natural, vulnerabilităţi, etc. Reprezentanţi ai Direcţiei de Mediu din cadrul Primăriei Municipiului Timişoara au distribuit/împărţit plase şi sacoşe din materiale ecologice (material textil biodegradabil) vizitatorilor. Plasele aveau inscripţionate mesaje care îndeamnă populaţia la responsabilitatea faţă de necuvântătoare.
În această zi Grădina Zoologică a fost vizitată de un număr de aproximativ7 000 de persoane, care s-au bucurat de o zi însorită de octombrie, ocazie cu care au putut să-şi rezerve timp de reflecţie privind grija faţă de patrupedele şi înaripatele fără grai din natură.
VICEPRIMAR,
Adrian ORZA
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |